Autoritățile din provincia Alberta au solicitat intervenția armatei pentru a ajuta la evacuarea locuitorilor din orașul Fort McMurray, dar și la operațiunile de stingere a focului.
Dar ajutoarele militare și a forțelor aeriene solicitate ar ajunge în două zile, în condițiile în care evacuarea locuitorilor este o cursă contra cronomentru.
Circa 44.000 de persoane ar fi deja pe drumuri, în curs de părăsire a orașului, în timp ce alte 8.000 ar fi deja în centre de adăpost din afara orașului Fort McMurray, potrivit oficialilor canadieni locali.
„În momentul de față, incendiul s-a extins în oraș”, a declarat șeful departamentului de pompieri din Fort McMurray, Darby Allen.
„Distruge comunitățile în timp ce vorbim. Casele ard în timp ce vorbim”, a mai avertizat oficialul canadian.
Un incendiu de vegetație care a izbucnit duminică, distrugând 2.650 de hectare, s-a extins rapid în condiții de vânt marți, devenind un real pericol pentrru viețile locuitorilor din Fort McMurray.
Din cauza incediului a fost închisă ieșirea din sudul orașului, astfel că locuitorii sunt obligați să se îndrepte spre nord, spre zonele cu nisipuri petroliere.
Este al doilea incendiu major în regiunea de zăcăminte petroliere în mai puțin de un an. În mai anul trecut, din cauza incendiiilor de vegetație, sute de lucrători au fost evacuați din regiune și productivitatea petrolieră a regiunii Alberta a scăzut cu 9%.